
Un incident grav, care se putea transforma într-o tragedie, a avut loc astăzi, în jurul orei 13.00, în municipiul Giurgiu. Peretele unei clădiri dezafectate s-a prăbușit peste un autoturism oprit la semafor, pe strada Tudor Vianu (zona 23 August).Imobilul, aflat într-o stare avansată de degradare de peste 40 de ani, reprezenta de mult timp un pericol pentru trecători și pentru participanții la trafic.
Nici până la această dată nu este clară situația juridică a clădirii: cine sunt proprietarii, de ce nu au fost luați la răspundere și de ce nu s-au dispus măsuri concrete pentru reabilitarea sau demolarea acesteia?Potrivit informațiilor transmise de ISU Giurgiu, peretele clădirii a căzut peste un autoturism aflat la semafor, iar în urma impactului un alt autovehicul, oprit în spatele acestuia, a fost ușor avariat.
În prima mașină se aflau patru persoane, iar în cea de-a doua doar șoferul. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentul Giurgiu, cu o autospecială de stingere, o ambulanță SAJ și echipaje de poliție. Salvatorii au balizat și securizat zona pentru a preveni producerea altor evenimente nedorite, având în vedere starea de degradare a imobilului.Incidentul ridică semne serioase de întrebare, mai ales în contextul în care strada este intens circulată, iar în imediata apropiere se află Liceul Tudor Vianu, pe unde tranzitează zilnic sute de elevi.
Dacă prăbușirea ar fi avut loc într-un interval aglomerat, consecințele ar fi putut fi dramatice.Reprezentanții ISU Giurgiu fac apel la prudență și recomandă cetățenilor să evite zonele cu imobile degradate și să respecte restricțiile impuse de autorități.
De asemenea, părinții sunt sfătuiți să le reamintească elevilor importanța păstrării distanței față de clădirile aflate în stare avansată de degradare, de zidurile sau gardurile deteriorate, mai ales în situațiile în care acestea sunt amplasate chiar lângă trotuar.
C.M.
