După ani întregi de așteptare, cel mai mare proiect de apă și canalizare din județul Giurgiu va putea fi pus în aplicare. Derulat de Apa Service Giurgiu, proiectul are în vedere realizarea unei aducțiuni de apă care va ajunge până în localitatea Hotarele și se întinde pe o lungime de 103,94 kilometri. Sistemele de alimentare vor folosi sursa subterană Bălănoaia, cea care în prezent alimentează cu apă zona de nord a municipiului Giurgiu.

Sâmbătă, 28 februarie 2026, premierul Ilie Bolojan și reprezentanți ai Ministerului Fondurilor Europene vor veni la Giurgiu pentru semnarea contractului de finanțare al celui mai mare proiect de reabilitare al rețelei de apă și canalizare elaborat de Consiliului Județean, derulat de ,,Apa -Service”.

Potrivit declarațiilor președintelui Consiliului Județean Giurgiu, Toma Petcu, prin acest proiect vor fi racordate la rețeaua de apă și canalizare aproximativ 20 de mii de gospodării din județul Giurgiu.
,,Este cel mai mare proiect al Consiliului Județean Giurgiu, în valoare de 163 de milioane de euro. A fost posibilă realizarea acestui proiect, datorită implicării reprezentanților Ministerului Proiectelor Europene și Ministerului Mediului, cei care au transmis Comisiei Europene o scrisoare prin care au arătat faptul că țara noastră încă mai are nevoie de timp și de fonduri suplimentare, pentru a putea racorda cât mai multe gospodării la rețeaua de apă și canalizare. Acest proiect reprezintă cea mai mare investiție europeană realizată vreodată în județul Giurgiu, cu impact direct asupra calității vieții și dezvoltarea economică a localităților, ” a declarat președintele Consiliului Județean Giurgiu, Toma Petcu.

Revenim cu amănunte!
Cristiana Macarie
