La Consulatul Onorific al României la Ruse a avut loc, în data de 19 februarie 2026, vernisajul expoziției de icoane intitulată „Împărățire și mijlocire: Constantin și Elena în lumina Deisisului”, primul eveniment cultural destinat publicului larg organizat de la deschiderea instituției. Manifestarea s-a desfășurat cu sprijinul Ambasada României în Republica Bulgaria, marcând un moment semnificativ în dinamizarea vieții culturale românești din sudul Dunării.

Expoziția este semnată de părintele profesor Luca Severian, din cadrul Episcopia Giurgiului, și propune o amplă reflecție teologică și artistică asupra rolului Sfinților Împărați Constantin și Elena în afirmarea și consolidarea creștinismului. Demersul artistic se bucură de binecuvântarea Preasfințitului Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, iar vernisajul a avut loc în prezența părintelui arhimandrit Mihail Muscariu, exarh al mănăstirilor din eparhie și stareț al Mănăstirea Comana.

În cuvântul său, părintele profesor Luca Severian a subliniat dimensiunea profund teologică a proiectului: „Demersul expozițional investighează modul în care imaginea imperială este asimilată și transfigurată în registrul iconografic creștin, devenind purtătoare a unei semnificații spirituale ce depășește dimensiunea istorică a personajelor”. Conceptul expozițional valorifică tema Deisisului, evidențiind integrarea autorității imperiale în economia mântuirii și în memoria eclesială, prin limbajul specific artei sacre.

Expoziția se constituie într-un spațiu de reflecție interdisciplinară asupra tradiției iconografice, a continuității memoriei bisericești și a actualizării expresiei artistice în dialog cu patrimoniul teologic al creștinismului. Lucrările expuse propun o lectură vizuală care depășește reprezentarea istorică, orientând privitorul către dimensiunea duhovnicească a sfințeniei și a mărturisirii credinței.
Prezența părintelui profesor Luca Severian la Ruse nu este una singulară. Anterior, acesta a expus în același oraș, alături de artista giurgiuvencă Petra Șerbanescu Tănase, în cadrul expoziției „Spirit și Natură”, organizată cu prilejul Zilei Naționale a României de către Asociația Euroregiunea Danubius, condusă de doamna Liliana Gancheva. În țară, artistul a participat la numeroase expoziții personale și de grup, consolidându-și profilul în spațiul artei sacre contemporane.
În semn de aleasă prețuire pentru contribuția adusă vieții culturale și spirituale, Ambasada României în Republica Bulgaria i-a acordat părintelui profesor Luca Severian o Diplomă de Excelență pentru realizarea și prezentarea expoziției „Împărățire și Mijlocire: Constantin și Elena în Lumina Deisisului” la Consulatul Onorific al României la Ruse.
Evenimentul confirmă rolul tot mai activ al instituțiilor românești din Bulgaria în promovarea valorilor culturale și spirituale, consolidând legăturile dintre comunitățile românești și mediul cultural din regiunea dunăreană.

