
Consiliul Județean Giurgiu a adoptat astăzi, în cadrul ședinței extraordinare convocate de îndată, o serie de hotărâri menite să asigure continuitatea serviciilor publice și să susțină activitățile de interes local. Pachetul de măsuri, promovat de președintele Toma Petcu, vizează deopotrivă parteneriate comunitare, asistență juridică de specialitate și gestionarea activelor industriale ale județului.
Un punct central al ședinței a fost aprobarea acordului de asociere cu Compania Națională Poșta Română. Prin această colaborare, județul Giurgiu va sprijini financiar organizarea etapei locale a „Marșului Factorilor Poștali”, un eveniment simbolic dedicat recunoașterii muncii depuse de angajații serviciilor poștale în beneficiul cetățenilor.
În plan administrativ, consilierii au validat necesitatea contractării unor servicii juridice de asistență și reprezentare pentru Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Giurgiu. Decizia urmărește securizarea intereselor instituției în două dosare civile aflate pe rol, garantând astfel o gestiune riguroasă și legală a spețelor care vizează protecția categoriilor vulnerabile.

Totodată, ordinea de zi a inclus mandatarea reprezentantului județului în Adunarea Generală a Acționarilor a Parcului Tehnologic și Industrial Giurgiu Nord. Acest pas este esențial pentru aprobarea proiectelor de hotărâre din cadrul ședințelor programate pentru finalul acestei luni, asigurând o direcție clară în administrarea și eficientizarea platformei industriale.„Rămânem consecvenți unui mod de lucru serios, clar și responsabil, cu decizii care susțin buna administrare a județului Giurgiu”, a subliniat președintele Toma Petcu, punctând faptul că operativitatea acestor decizii este fundamentale pentru bunul mers al instituțiilor publice locale.
